Profesorul Gheorghe Bumbu – Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 5057
În palmaresul de aur al personalităților notorii ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a mai fost înscris un nume remarcabil – profesorul universitar Gheorghe Bumbu, doctor în medicină, șef al Clinicii de Urologie din cadrul Departamentului Discipline Chirurgicale, Facultatea de Medicină și Farmacie, Universitatea din Oradea, România, căruia Senatul universitar i-a conferit titlul onorific Doctor Honoris Causa. Ceremonia a avut loc în data de 13 octombrie 2022.
Înaltul titlu i-a fost acordat prof. Bumbu pentru rezultate meritorii în promovarea ştiinţei şi practicii medicale, aportul semnificativ în formarea și perfecționarea personalului ştiinţifico-didactic al universității noastre și a cadrelor medicale pentru sistemul de sănătate din Republica Moldova în domeniul urologiei și uroginecologiei, contribuție substanțială în acordarea asistenței medicale specializate pacienților și cultivarea valorilor general-umane pe arena mondială.
În deschiderea festivității, rectorul Emil Ceban a menționat că relațiile de colaborare între instituțiile noastre au început după obținerea independenței Republicii Moldova, eveniment istoric ce a creat premise favorabile pentru stabilirea unor relații concrete între catedrele și disciplinele de profil din ambele țări. Astfel, cooperarea între prof. Gheorghe Bumbu și membrii Catedrei de urologie și nefrologie chirurgicală și a Disciplinei de obstetrică, ginecologie și reproducere umană a USMF „Nicolae Testemițanu” are o istorie de peste 25 de ani. Graţie eforturilor colegilor din Oradea au luat amploare deplasări, vizite de lucru, programe educaționale, științifice și profesionale ale cadrelor științifico-didactice, precum și de perfecţionare a medicilor specialiști în urologie.
„Profesorului Gheorghe Bumbu îi datorăm implementarea specialității Uroginecologie și în Republica Moldova. Cu suportul nemijlocit al dumnealui desfășurăm în comun conferinţe, congrese, simpozioane şi alte manifestări ştiinţifice, participă nemijlocit în calitate de referent oficial sau membru al consiliilor științifice specializate de susținere a tezelor de doctor și dr. habilitat în științe medicale. Profesorul Gheorghe Bumbu a acordat consultații și a operat mai mulți pacienți din țara noastră cu diverse patologii complicate urologice și uroginecologice. Îi suntem profund recunoscători Domniei Sale și pentru donații valoroase de cărți în domeniu, al căror autor este”, a afirmat rectorul.
Potrivit profesorului universitar Adrian Tănase, şef al Catedrei de urologie și nefrologie chirurgicală, prof. Gheorghe Bumbu este unul dintre specialiștii de vază – recunoscut atât în România, cât și peste hotarele ei. „Îl cunoaștem de aproximativ 30 de ani, perioadă în care a contribuit enorm la perfecționarea cadrelor medicale din Republica Moldova, la implementarea metodelor de diagnostic și tratament în diverse patologii uroginecologice. Mai mulți medici, specialiști din țara noastră au participat ca invitați la diverse simpozioane, conferințe, congrese, cursuri educaționale, organizate cu suportul profesorului Gheorghe Bumbu, unde au luat cunoștință cu intervențiile chirurgicale de ultima oră, precum și cu prezentările științifice valoroase din practica urologică a domnului profesor. Apreciem aportul extrem de valoros al Domniei Sale pentru comunitatea academică a Universității, pentru Societatea de Urologie și Catedra de urologie”, a subliniat profesorul Tănase.
Profesorul Valentin Friptu, șef al Disciplinei de obstetrică, ginecologie și reproducere umană, a evidențiat capacitățile excepționale de muncă ale profesorului Bumbu: „Este un sufletist mare, care a făcut multe pentru pacienții din Republica Moldova, iar enumerarea calităților omenești pe care le posedă Domnia Sa ar fi prea modestă pentru ceea ce reprezintă cu adevărat personalitatea sa. Profesorul Gheorghe Bumbu este întemeietorul Societății de Uroginecologie în România, a inițiat pregătirea cadrelor în domeniul uroginecologiei, printr-o conlucrare fructuoasă între medicii urologi și ginecologi”.
„Există o efuziune emoțională pe care o stăpânesc destul de greu. Viața îți oferă tot felul de provocări, iar eu mereu m-am crezut antrenat să le înfrunt, dar recunosc, că nu m-am pregătit pentru un astfel de eveniment ca cel de astăzi. Au trecut mulți ani deja, toată viața am fost ca o carte deschisă, atât pentru Dumneavoastră, cât și pentru colegii mei din România. Îmi cunoașteți bine activitatea, inclusiv viața mea personală”, a menționat prof. Gheorghe Bumbu.
În finalul ceremoniei, profesorul Gheorghe Bumbu – Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițanu” – a ținut o prelegere captivantă pe tema „Actualități în uroginecologie”.
La eveniment au fost prezenți membri ai Senatului universitar, Catedrei de urologie și nefrologie chirurgicală, Disciplinei de obstetrică, ginecologie și reproducere umană, Societății Urologilor, Asociației Medicilor Obstetricieni-Ginecologi și ai Societății de Andrologie și Sănătate Sexuală din Republica Moldova.
Profesorul Gheorghe Bumbu s-a născut la 17 aprilie 1952. A absolvit Facultatea de Medicină Generală a Universității de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, România, în anul 1977. În perioada 1979-1982 a continuat însușirea profesiei, a metodelor de diagnostic și tratament în Urologie, la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” din București, obținând certificatul de medic specialist.
Din anul 1982 începe cariera profesională în calitate de medic urolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea, unde lucrează până în prezent și, grație muncii perseverente și calităților umane deosebite, reușește să exceleze în profesie – de la medic specialist, medic primar, șef secție – până la director medical al Spitalului.
Dr. Gheorghe Bumbu este unul dintre promotorii sistemului privat medical în România. Din 1992, conduce un cabinet medical urologic în Oradea. Pe lângă o vastă activitate clinică şi managerială, marcată de o ţinută exemplară, Domnia Sa a desfăşurat şi o amplă activitate ştiinţifică orientată spre chirurgia urologică și uroginecologică.
În anul 1995, susţine teza de doctor în ştiinţe medicale pe tema „Tratamentul stricturilor de uretră posterioară”, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, România. A publicat peste 170 de lucrări de o certă valoare ştiinţifică în ţară şi peste hotare. Domnia Sa a participat la numeroase conferinţe, congrese, simpozioane şi alte forumuri ştiinţifice naţionale şi internaţionale de urologie și uroginecologie.
Înzestrat cu o bogată experiență practică și cunoștințe teoretice temeinice în domeniu, medicul și savantul Gheorghe Bumbu a decis să îmbrățișeze și profesia de cadru didactic. Astfel, în 1998 a fost angajat prin concurs în funcția de conferențiar universitar la Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină și Farmacie, Departamentul Discipline Chirurgicale, cu predare în limbile română și engleză. Aici și-a manifestat din plin calitățile profesionale și umane, obținând titlul științifico-didactic de profesor universitar (2001). Pe parcursul activităţii sale, Dr. Bumbu a reușit să frecventeze cursul de perfecționare în tehnica transplantului renal, să efectueze stagii de perfecţionare în lazeroterapie în urologie și litotriție extracorporală, să obțină atestatul în ecografie și în chirurgia endoscopică înaltă percutană, diploma de master în managementul european de sănătate publică și atestatul de studii complementare în uroginecologie. Alături de Dr. Szabo Bela, prof. Gheorghe Bumbu este considerat fondatorul Uroginecologiei – o nouă specialitate medicală în România.
Calitățile sale organizatorice extraordinare și interesul sporit pentru cercetare și inovare au fost înalt apreciate de administrația Universității, care, în 2004, i-au încredințat funcția responsabilă de prorector pentru activitate științifică. Concomitent, începând cu anul 2005, Domnia Sa a îndeplinit și funcția de președinte al Consiliului de administrație al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie. Din anul 2009 până în 2012 a exercitat, cu multă înțelepciune și dăruire, funcția de decan al Facultății de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea.
Totodată, a îndeplinit și alte funcții responsabile la nivel naţional şi internaţional: președinte al Societății de Uroginecologie, vicepreședinte al Asociației Române de Urologie, membru al Asociației Europene de Urologie, Asociației Internaționale de Urologie, Colegiului Medicilor din România, Comitetului editorial al Revistei Române de Urologie, coordonator al Departamentului de Urologie Ginecologică ș.a.
Pe parcursul anilor, prof. Bumbu a desfăşurat o vastă activitate didactică, ştiinţifică, managerială şi chirurgicală, fiind preocupat de chirurgia urologică, precum și de uroginecologia practică. Pentru activitatea sa complexă, profesorul Gheorghe Bumbu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler și apreciat cu titlurile onorifice: membru de onoare al Asociației Europene Centrale în Urologie, „Profesor asociat” al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, „Profesor emerit” al Universității din Oradea ș.a.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii